Muntele și Marea îți vorbesc, așa-i?

Muntele sau marea, privite suficient, îți șoptesc că există ceva dincolo de tine.

Eu asta am simțit mereu, chiar și când Dumnezeu devenise pentru mine doar un basm. E un lucru greu de împăcat în viața de zi cu zi, mai ales când alergi prin oraș.

Știi că acolo, undeva în natură, zace o forță imensă, care te vindecă și te cheamă, dar tu aștepți să ajungi la următoarea stație de metrou, tramvai sau autobuz. 

În oraș, unde pare că oamenii au controlul, este ușor să uiți de credință, spiritualitate sau religie.

„Crede și nu cerceta” trebuie să fie una dintre afirmațiile pe care nici un orășean nu o îndrăgește. Dar nu toți știu că este un fals: nici un nume biblic nu a spus asta vreodată.

O lume prea mare pentru un singur adevăr?

Dar spiritualitatea, religia, scripturile sunt lucruri greu de pătruns. Realitatea globală încurajează agnosticismul: Isus aici, Allah acolo, Budda dincolo. Ce să înțelegi din asta?

Dacă te poticnești și tu în această universalitate, acolo m-am poticnit și eu multă vreme.

Copilăria în biserică și plecarea din ea

Din primele mele zile pe pâmănt am fost botezat și crescut catolic. Am și o carieră de ministrat la activ și chiar am ajuns în punctul în care am zis că mă voi face preot (în apărarea mea, încă nu mă îndrăgostisem).

Culmea este că însuși acest mini-drum către preoție m-a trimis în exact calea opusă. Copilărind în jurul bisericii, am avut oportunitatea de a urmări suficienți preoți, călugări și maici: la un moment dat, am mirosit ipocrizie și nu am putut să nu fiu neobișnuit de critic. La fel ca oricare păcătos și ei încălcau legile pe care le predicau, diferența fiind că ei aveau și au autoritate sfințită. Noi, restul, nu ne-am legat prin jurământ. Oricât de frumoasă a fost copilăria în jurul bisericii(căci a fost și o recomand), ea nu m-a împiedicat să plec.

Pe atunci nu știam că de moarte și ipocrizie ne facem toți datori. Nu știam și nici nu mi se explicase că hainele sfinte nu le răpește calitatea de oameni. 

Căutarea prin filozofie și golul care rămâne

Și de aici, adăugând răzvrătire adolescentină și sete de cunoaștere, am plecat spre drumul în care creștinismul este doar o altă cale din mai multe. Nu mai făcea nici cum zice popa, nici cum face el. 

Nu puteam simți atunci golul care rămâne în urmă.

”Dumnezeu este mort. Dumnezeu rămâne mort. Și noi l-am ucis” - Nietzsche - alimenta vanitatea de a mă crede iluminat. Adică și eu reușisem să îl omor pe Dumnezeul cumva.

Și am petrecut ani citind printre filosofi și printre mituri din toate colțurile lumii. Cât am înțeles, și asta e de pus sub semnul întrebării.

Am citit din însuși celebrul nostu Eliade și studiul său asupra ideilor religioase. Harari a contribuit și el în convingerile mele, tehnologia și ea.

Dintre toate ideile cercetate cel mai tare m-am lipit de stoicisim, care se potrivește cu trăsăturile mele - sunt sau pot fi foarte motivat și disciplinat.

În toată această perioadă simțeam totuși în mine o lipsă. La început mică, cât o sămânță de muștar. Cu timpul a tot crescut și comportamentul meu s-a modificat odată cu ea, fără să înțeleg de ce. Căutam plăceri, distracții și lucruri care să acopere acea lipsă. 

M-am lipit cât se poate de bine de un citat al lui Marcus Aurelius - viral la un moment dat ”În interiorul tău este izvorul binelui și întotdeauna are puterea de a țâșni, dacă ai să sapi întotdeauna” – pentru mine dăduse greș. Săpam și nu dădeam de apă. 

Astăzi știu că stoicismul fără un zeu nu funcționează pe termen lung.

Doar o Idee 

Ironia sorții este următoarea: pe la 19 ani, printre ultimele dăți când am mers benevol la biserică, în timpul liturghiei mi-a venit idea unor cărți SF tocmai pe această cercetare ce o tot făceam. Să îmbin tot ce pot ști despre religie și miturii într-o serie tip Game of Thrones + Harry Potter + lumea reală. Dar să și explic, psihologic, de ce religia prinde la mase.

Am scris ceva chiar în acel an, dar am realizat repede că nu aveam de departe maturitatea necesară să duc proiectul acolo unde doream.

Ce ușor ne-ar fi la toți dacă am putea scoate cu ușurință lucrurile care zac în noi...

Am păstrat idea vie în mine și, după mituri și filosofie, mi-a trecut prin cap să citesc naibii și Biblia din care am auzit fragmente toată viața, dar de care fugeam.

În acest timp lipsa persista în interiorul meu căci nu reușeam să o suplinesc cu nimic. Viața, stresul, anxietatea și toate celelalte griji pe care un om le poate avea se adunau și ele peste umerii mei. Și tu ai povara ta, așa că pot presupune că înțelegi ce spun.

Versetul care mi-a schimbat perspectiva

Cu această apăsare în mine, parcurgând Noul Testament, Evanghelia după Marcu, am dat peste una dintre poveștile care avea să îmi schimbe, absolut total, viața.

Acolo, doar atingându-se de hainele lui Isus, o femeie se vindecă de sângerările de care suferea de foarte mult timp. Isus, care nu făcuse nimic, îi explică :

Marcu 5:34 – „Fiică, credinţa ta te-a vindecat!”

… Prima revelație: am înțeles subtil că nu motivația, disciplina, țelul, banii sau iubirea lipseau din mine. Problema era mult mai profundă de atât. Era ceva la fel de profund precum durerea pe care o simțim atunci când cineva ne trădează. 

Continuând capitolul, Isus se îndreaptă către casa unui om pentru a-i vindeca fiica. Înainte de a ajunge, un fariseu îi iese în cale și îi spune tatălui să îl lase pe Isus în pace, căci fata deja murise. Când Isus și-a spus replica, ceva a pocnit în mine fără nici un alt fel de ajutor:

Marcu 5:36 – „Nu te teme! Crede numai!”

Atunci am înțeles că nu există un singur lucru care mă poate copleși cu adevărat, dată fiind o singură condiție. Acea condiție nu este filosofică, nici tocmai psihologică, nici mit, subiectivism, știință. 

Singura condiție ca orice să devină posibil este să crezi.

Bine... credința plus ceva mișcare, că nu poți crede fără să și dai din coate.

Sau cel puțin așa am interpretat lucrurile atunci și nu am găsit ceva care să mă facă să mă răzgândesc.

Continuând cercetarea, vreau să te întreb și pe tine cum vezi lucrurile? Unde crezi că am ratat ceva. Dacă îți face plăcerea, scrie-mi și haide să vedem ce iese.