A fost odată ca-n istorie, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi ascuns sau modificat, o femeie pe numele ei Doina, într-un sat oarecare din Țara Moldovei, în anul nașterii lui Ștefan Vodă.
Era seară, iar casa Doinei era cuprinsă de durerile facerii. Omul ei ședea afară, pe prispă. Moașa, ajungând la limitele priceperii ei, ieși din casă și vorbi către omul femeii:
-Mergi și vino cu Coana Iprica, că cineva a vorbit urât de femeia ta și copilul nu vrea să vină fără descântec.
Speriat, omul fugi la casa Coanei.
-Vino! Că femeia nu poate naște și stau și fata, și pruncul să-mi moară. Coana, sculată buimacă din somn, își puse repede pătrunjelul în sac, mai luă niște flori uscate de soc și tei, frunze de varză și ceapă verde, slană și brânză, și porni după bărbat.
În sat era un întuneric neobișnuit, de parcă toată lumina rămasă Legenda se naște 12 se afla în lumânările din prejurul Donei. Vântul sufla, luna abia se vedea printre nori. Florile erau și ele speriate de acea noapte.
Doar casa omului era trează. Focul ardea în vatră.
Înăuntru, femeia și moașa așteptau. Coana Iprica intră cu autoritate:
-Să iasă toată lumea. Rămân doar eu cu Doina!
Moașa și sora femeii , căci era și ea acolo, ieșiră fără protest. Și cum ieșeau ele, pe lângă picioarele lor se strecură și în casă intră pisica neagră. Dintr-un salt, se sui pe sobă unde Doina ținea oalele goale și se așeză lângă ele, privind.
Coana Iprica închise ușa în urma ei. Înainte de orice, o studie atent pe Doina. Când termină, o lovi necazul.
-Văleu, femeie! Cine v-a lucrat aici? Că nu-i meseriaș. Asta nu-i lucrare bună.
Doina, rușinându-se de Coana Iprica, nu răspunse.
-Salvează copilul și lasă-mă pe mine! îi ceru.
Coana Iprica, care mai trecuse prin astfel de lucrări peste tot în zona Moldovei, nu-și pierdu cumpătul.
-Te salvez și pe tine, și copilul, dar ai grijă pe unde mai umbli!
Așa începu Coana Iprica să se pregătească pentru descântec: pătrunjelul îl despărți în două și îi dădu legăturile Doinei să le țină. Frunza de varză o scoase, o frecă, o alungi și o așeză pe pat. Ceapa verde o scoase și mușcă din ea de foame. Florile de tei i le trecu Doinei pe sub nas, ca s-o liniștească. Dar, chiar și așa, Doina, deodată, suspină de sperietură.
-Ce e?
-Coană, îi zise, arătând către felină. Îmi e să nu împingă pisica oala, să cadă fix când se naște copilul și să mi-l omoare.*
Dar Coana Iprica nu răspunse, ci, cu ceapa în gură, mormăia încercând să-și amintească cuvintele pe care le avea de spus.
Doina începuse iar să sufere în durerile facerii. Atunci Coana începu descântecul fără ezitare:
Drum la deal și drum la vale,
Un copil se află pe cale.
Și dă pruncul să ne iasă bun,
Falnic precum creanga de alun,
Blând, cu sufletul de miel,
Nimeni mai puternic decât el,
Mai iute și rapid ca gândul,
Cu glasul dulce ca dulceața,
Subțirel în rău, ca ața,
Iar chipu…
Înainte să termine Coana versul, pisica împinse oala. Dar ea nu căzu în capul copilului nenăscut, nici nu o răni pe mamă. Oala căzu în capul Ipricăi.
-Urâțenia dracului! se scăpă Coana alungând pisica.
Își frecă cucuiul cu varză și continuă:
Pe dușmani să îi răpui,
Răspuns să dai oricui,
Frici cată să nu ai,
Ăst pământ să-ți fie rai!
Ascultă glasul meu cum tun:
Să te naști acum!
Și cum se făcuse și nu se făcuse, atunci copilul se născuse. Era un băiețel. Când îl luă în brațe, Coana Iprica văzu că toate cele din descântec i se împliniră, afară de un lucru. Iprica uită că era în lucrare când blestemă pisica și cuvintele ei se răsfrânseră asupra copilului.
-Ce nume îi dai? o întrebă pe mamă.
-Pavlu! zise Doina.
Și așa se născu Pavlu: puternic, cu trup voinic, cu glas mieros, minte cât să fie, fără de teamă, cu dar profetic și … urât. Deși urâciunea avea să-i facă mult rău, avea totuși să fie mare binecuvântare pentru mulți moldoveni, mai ales pentru Ștefan Vodă.
* Fragmentul face referire la povestea drobului de sare din „Prostia Omenască” de Ion Creangă
Comments ()